Montag, 28. Februar 2011

Cum se vor depune pe viitor declaraţiile fiscale?

Ştim cu toţii ce înseamnă în România depunerea declaraţiilor fiscale către stat. Mult timp pierdut  în faţa ghişeelor, multă hârţogăraie, proceduri complicate şi un personal foarte puţin dispus să te ajute când ai vreo nelămurire. 
Anul trecut autorităţile au luat hotarârea ca depunerea declaraţiilor fiscale să se realizeze în format digital, prin intermediul unei semnături electronice personalizate, cu multiple elemente de siguranţă, care să garanteze autenticitatea ei.  Din luna noiembrie a anului trecut, depunerea declaraţiilor fiscale în format electronic a devenit obligatorie pentru contribuabilii mijlocii şi mari, urmând ca peste doar câteva luni ea să fie impusă tuturor categoriilor. Spre exemplu următorii vizaţi sunt medicii, care de la 1 aprilie vor trebui şi ei să îşi achiziţioneze semnăturile electronice.
Aceste măsuri au fost adoptate în spiritul alinierii la cerinţele Uniunii Europene şi în dorinţa de a face mai facilă şi mai sigură depunerea declaraţiilor fiscale către instituţiile statului. Câştigul principal este faptul că se va economisi timp foarte  preţios, mai ales în zilele noastre, când mai mult ca niciodată, timpul înseamnă bani.
 Foarte mulţi nu ştiu încă ce este această nouă semnătură digitală pentru depunerea declaraţiilor fiscale, acest lucru fiind o provocare atât pentru autorităţi cât şi pentru furnizorii acestor servicii specializate. Până la urmă gradul de informare al contribuabilului obişnuit va influenţa automat calitatea depunerii declaraţiilor fiscale.

Keine Kommentare:

Kommentar veröffentlichen